Bătălia COVID-19, în laborator: Colaborare pentru dezvoltarea unui nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNm

Sursa: freepik.com

Comunitatea științifică de la nivel mondial s-a mobilizat într-o manieră fără precedent în vederea dezvoltării unui vaccin contra infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Peste 37 de companii farmaceutice și grupuri academice au anunțat deja demararea unor programe de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Sanofi Pasteur – divizia globală de vaccinuri a companiei Sanofi, împreună cu Translate Bio – companie de cercetare și dezvoltare clinică de terapii bazate pe ARN mesager (ARNm) intră în cursa pentru dezvoltarea unui nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNm. Cele două companii vor cerceta mai multe variante potențiale, cu obiectivul de a accelera introducerea unui vaccin SARS-CoV-2 eficient și sigur în stadiul de dezvoltare clinică. Colaborarea are la bază un acord existent din anul 2018 între cele două companii pentru a dezvolta vaccinuri de tip ARNm pentru boli infecțioase.

Mai multe informații, în articolul următor: Sanofi și Translate Bio colaborează pentru a dezvolta un nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNm