De la experiența pacientului la siguranța medicamentelor – Rolul farmacovigilenței

Farmacovigilența înseamnă monitorizarea continuă a siguranței medicamentelor. Experiența fiecărui pacient poate contribui la o mai bună înțelegere a modului în care medicamentele sunt utilizate și la identificarea și prevenirea reacțiilor adverse.

Oamenii reacționează diferit la același medicament, iar unele efecte apar abia după o perioadă. De aceea, contează ca orice reacție să fie comunicată medicului sau farmacistului și raportată ulterior.

Unde se raportează o reacție adversă:

  • medicului sau altui cadru medical, care poate decide cum se continuă tratamentul;
  • companiei farmaceutice care deține autorizația de punere pe piață a medicamentului, la datele de contact de pe site-ul ei;
  • ANMDRM, online pe site-ul instituției sau prin email la adr@anm.ro.

Fiecare pacient contează. Fiecare raportare poate contribui la tratamente mai sigure pentru toți.

Consultați documentul despre importanța farmacovigilenței pentru pacienți:

De la experiența pacientului la siguranța medicamentelor – Rolul farmacovigilenței