Ponderea Europei în cercetarea și dezvoltarea medicamentelor la nivel mondial a scăzut cu un sfert în ultimii 20 de ani

Europenii se confruntă cu un acces scăzut la medicamente noi și la capacitatea de a lua parte la studii clinice inovatoare, în condițiile în care cercetarea și dezvoltarea de noi tratamente se mută din ce în ce mai mult către sectoare mai ambițioase ale medicinii din SUA și Asia.

Un nou raport publicat de Charles River Associates pentru EFPIA descrie o imagine de ansamblu provocatoare a scăderii competitivității în Europa, cu ponderea globală în scădere a investițiilor în cercetare și dezvoltare farmaceutică, a studiilor clinice și a producției. Situația este cea mai acută pentru terapiile avansate (ATMP) – terapii tisulare, genice și celulare – utilizate pentru prevenirea, tratarea și vindecarea afecțiunilor rare, inclusiv unele tipuri de cancer, unde domină SUA și China. Un rezumat al cercetării arată că:

  • Investițiile în cercetare și dezvoltare: în 2002, SUA au cheltuit cu 2 miliarde de dolari mai mult decât Europa pentru cercetare și dezvoltare; astăzi, această cifră este de 20 de miliarde de dolari – o creștere de 1000%. Din totalul investițiilor în cercetare și dezvoltare realizate în SUA, Europa, China și Japonia, doar 31% din acestea au loc în Europa. Aceasta a scăzut constant de la 41% în 2001. Între timp, China și-a crescut cota de la 1% la 8%.
  • ATMP-uri: activitatea de studii clinice este de două ori mai mare în SUA și de aproape trei ori mai mare în China decât în Europa. Numărul de studii ATMP efectuate în SUA și în regiunea Asia-Pacific a crescut cu 70%, respectiv 67%, în perioada 2014-2021, în timp ce Europa a rămas stagnantă.
  • Studii clinice: Europa a reprezentat o pondere de 19,3% din activitatea de studii clinice globale în 2020, o scădere de 6,3%, comparativ cu o medie de 25,6% în ultimii zece ani.

Raportul evidențiază o serie de provocări și cuprinde o recomandări de politici, care ar putea fi implementate la nivel național sau la nivelul UE, prin revizuirea legislației farmaceutice. EFPIA avertizează că opțiunile discutate de factorii de decizie în contextul Strategiei farmaceutice europene nu adresează toate provocările astfel încât să îmbunătățească atractivitatea Europei și să sprijine companiile care au investit deja în Europa.

Documentul este lansat alături de un raport de amprentă europeană – o hartă interactivă care detaliază locațiile tuturor fabricilor de producție farmaceutică din Europa.

Recomandările pentru abordarea domeniilor de îngrijorare includ:

  1. Stimularea dezvoltării unor centre de inovare de clasă mondială în UE.
  2. Îmbunătățirea capacităților care cuprind toate etapele de la cerctare la producție (end-to-end) și finanțarea inovării disruptive.
  3. Regândirea politicilor legate de lanțul de aprovizionare pentru a atrage investiții pentru ATMP-uri în Europa
  4. Sprijinirea inovației prin implementarea mecanismelor de acces timpuriu, inclusiv generarea și utilizarea datelor din lumea reală
  5. Stimularea transformării digitale a UE și să sprijinire dezvoltării capacităților digitale
  6. Încurajarea adoptării unor politici sustenabile de achiziții și prețuri
  7. Dezvoltarea de politici și colaborări europene pe termen mai lung (15-20 de ani) pentru a crea stabilitate pentru atragerea investițiilor biofarmaceutice

Mai multe detalii: https://www.efpia.eu/news-events/the-efpia-view/efpia-news/europe-s-share-of-global-medicines-rd-shrinks-by-a-quarter-in-20-years-as-sector-s-declining-trends-continue/