ARPIM investește în formarea studenților la Medicină şi Farmacie

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) inițiază proiectul „Inovația în 8 module” destinat studenților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie București. În perioada noiembrie 2015 – mai 2016, studenții vor fi invitați să participe la 8 seminarii dedicate subiectelor din domeniul cercetării şi dezvoltării în medicină.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Societatea Studenților la Medicină din București (SSMB) şi îşi propune să crească nivelul de informare și educare al studenților la medicină în ceea ce priveşte procesul de cercetare şi dezvoltare de noi medicamente, din stadiul identificării moleculei şi până la obținerea aprobărilor finale în urma cărora medicamentul poate ajunge la pacienți.

„În calitate de viitori profesionişti care vor lucra în domeniul medicinei, înțelegem cât este de important pentru noi să fim expuşi la cât mai multe din procesele care stau la baza întregului sistem de sănătate şi să avem o viziune de ansamblu asupra domeniului de lucru pentru care ne pregătim. De la anatomie la patologii şi la stabilirea unui diagnostic corect până la paşii care duc la dezvoltarea medicamentelor pe care le vom administra pacienților. Vrem să aflăm care este realitatea din laboratoarele de cercetare, să înțelegem cum se ajunge la medicamentul care tratează o anumită afecțiune, vrem să fim la curent cu ceea ce înseamnă inovație în medicină, iar toate acestea completează informațiile pe care le primim la cursuri”, a declarat Tudor Enache, Vicepreşedinte SSMB.

Cele 8 seminarii vor fi susținute de reprezentanți ai companiilor membre ARPIM. Aceștia le vor vorbi studenților despre teme precum identificarea moleculelor ce ajung în faza de cercetare, fazele studiilor clinice, procedurile de aprobare a medicamentelor, farmacovigilența, biotehnologia și medicina personalizată.

 „Activitatea de bază a companiilor membre ARPIM constă în cercetarea şi dezvoltarea de noi medicamente, domeniu care nu este abordat în detaliu în cadrul universităților de medicină în acest moment. Viitorii medici trebuie să știe că inovația în medicină este cheia salvării vieților omenești, că ei pot fi cercetătorii de mâine și că, dacă vor învăța permanent de la profesioniști, vor putea avea chiar ei oportunitatea de a descoperi soluții de tratament pentru cele mai grave afecțiuni.

Companiile asociației noastre au descoperit majoritatea tratamentelor existente astăzi, tratamente care vindecă, prelungesc durata de viață a pacienților sau îmbunătățesc calitatea vieții acestora. Este firesc ca această expertiză acumulată de-a lungul a zeci de ani să fie transmisă mai departe cercetătorilor de mâine”, a adăugat Oana Igrişan, Director Comunicare ARPIM.

Proiectul ,,Inovația în 8 module” face parte din campania „Laboratorul de inovație” lansată în anul 2014 cu obiectivul de a aduce publicului larg informații referitoare la inovația în medicină şi la procesul de cercetare şi dezvoltare de medicamente noi.