România are oportunitatea de a recupera acum decalajul de tratament față de standardul european, dată fiind creșterea economică fără precedent

Diferențele de consum de medicamente inovatoare în mai multe arii terapeutice majore demonstrează că România se află nu doar în urma unor țări dezvoltate din vestul Europei, dar și în urma multor țări din regiunea central și est-europeană, conform studiului IQVIA (QuintilesIMS), „Accesul pacienților români la medicamente inovatoare, realizat în noiembrie 2017, pentru ARPIM.

În domenii precum cardiologia, diabetul, unele forme de cancer sau psihiatria, consumul de medicamente inovatoare este cu 50% mai mic decât media europeană, acesta fiind un indicator care confirmă faptul că România nu reușește să ofere tratamente noi la nivelul la care au acces alți pacienți din țările din jur.

Același studiu arată că în perioada 2013 – 2016, din 156 medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, doar 20 au fost introduse pe lista medicamentelor compensate și gratuite din România. Italia a introdus la compensare 86 de medicamente, Slovenia 52, iar Bulgaria 33. România se află cu mult sub media europeană de 51 de medicamente.

Studiul realizat de IQVIA (QuintilesIMS) a fost prezentat în cadrul evenimentului „Trăim viitorul cu încredere”, primul eveniment dedicat inovației în medicină, organizat de reprezentanții cercetării și ai progresului în medicină, companii farmaceutice reunite sub Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

„Pacienții români au dreptul de a avea acces la ceea ce se numește <<gold standard of treatment>>, mai exact cel mai eficient medicament pentru afecțiunea lor disponibil pe piață la un moment dat, ca și ceilalți pacienți europeni. Datele ne arată că avem un decalaj destul de mare de acoperit, mai ales dacă luăm în considerare faptul că progresul tehnologic remarcabil al ultimilor ani a dus standardul terapeutic european către produse net superioare ca eficacitate și eficiență.

Inovația în medicină salvează vieți doar dacă pacienții au acces la ea. Și ne dorim ca pacienții români să aibă acces permanent la tratamente inovatoare în aceeași măsură în care au și  pacienții europeni.

România are acum șansa de a recupera din decalaj, dată fiind creșterea economică fără precedent. De altfel, autoritățile au făcut pași majori în deschiderea listei de medicamente compensate și apreciem eforturile lor. Soluția pentru reducerea decalajului de tratament este cea aplicată de toate celelalte țări, un parteneriat între autorități, comunitatea medicală, pacienți și reprezentanții cercetării și ai progresului în medicină. Este ceea ce ne propunem prin evenimentul organizat astăzi”, a declarat Radu Rășinar, Președinte ARPIM.

Din momentul în care un medicament nou este aprobat de autoritățile competente și până când acesta este introdus la compensare trec 43 de luni, de două ori mai mult decât în Bulgaria sau în Cehia, ne arată studiul IQVIA (QuintilesIMS). În Germania, perioada de introducere a tratamentelor noi pe lista de medicamente compensate este sub o lună, iar în Marea Britanie durează 4 luni, potrivit aceluiași studiu.

Evenimentul organizat de ARPIM pentru prima dată în România a reunit cercetători internaționali care au vorbit despre implicațiile inovației în medicină, dar și reprezentanți ai autorităților, ai comunității medicale,  ai pacienților și ai asociațiilor de business care au dezbătut asupra potențialelor soluții ce ar putea reduce decalajul dintre România și statele europene în ceea ce privește standardul de tratament.

„Ca cercetător în domeniul oncologiei, imunologiei, microbiologiei știu că medicina progresează în fiecare zi. Cu fiecare afecțiune ale cărei mecanisme sunt mai bine înțelese, cu fiecare moleculă care se dovedește a fi mai eficientă decât cele deja existente, cu fiecare nouă descoperire legată de ADN, genom sau legată de terapiile țintite care acționează fără a afecta celule sănătoase.

Lucrăm acum la programarea genetică a celulelor limfocitare ale corpului uman astfel încât acestea să identifice celule canceroase în organism și să le elimine, protejând celule normale, sănătoase. Acest tratament poate ajunge la milioane de pacienți în lumea întreagă. Efortul cercetătorilor, însă, trebuie să fie continuat de efortul agențiilor care supervizează aprobarea noilor terapii şi al autorităților, în măsură să aducă tratamentele salvatoare de vieți la îndemâna pacienților”, a adăugat Dr. Adrian Bot, Vicepreședinte și coordonator în științe translaționale la Kite, o companie Gilead.