Etichete: SRDNBM

Comunitatea medicală de diabetologi și producătorii de medicamente inovatoare lansează un apel pentru colaborare extinsă în domeniul diabetului

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) și Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – Grupul de lucru Diabet au semnat un protocol de colaborare, care reprezintă un angajament pentru parteneriat în domeniul prevenției și managementului integrat al pacientului cu diabet,  lansând un apel deschis pentru toți factorii interesați.

 

Datele la nivelul României arată că 11,6% din populație suferă de diabet[1], prevalența ajungând până la 17,7% pentru grupa de vârstă 60-79 de ani. Cu toate acestea, gradul de conștientizare și informare a populației cu privire la diabet rămâne scăzut, atât pentru pacienții cu diabet zaharat cât și pentru non-pacienți. Diabetul este perceput de către români ca o boală mai puțin gravă decât accidentul vascular cerebral, obezitatea, bolile de inimă, artrita sau hepatita. În același timp, 3 din 4 români sunt de acord că România se află în urma altor țări din UE în ceea ce privește accesul la noi medicamente antidiabetice[2].

Complicațiile cardiovasculare în diabet, care sunt considerate a fi principala cauză de deces în rândul pacienților (procentul este estimat la 50% și poate urca până la 75%-80%) presupun costuri foarte ridicate[3]. Având în vedere că se estimează o creștere a prevalenței diabetului în toată Europa cu 16%, costurile financiare vor reprezenta tot mai mult o povară pentru bugetul sănătății.

Prof. Romulus Timar, Președinte SRDNBM: Din cauza incidenței din ce în ce mai ridicate și a complicațiilor bolii, diabetul privește nu doar persoana cu diabet sau medicul său, ci fiecare familie în parte, medicii diabetologi, celelalte specialități implicate în managementul diabetului, companii și autorități. 

Datele Federației Internaționale de Diabet – IDF arată că una din două persoane care trăiesc în prezent cu diabet zaharat de tip 2 este nediagnosticată, iar mai puțin de 1 din 4 membri ai familiei au acces la programe de educație pentru diabet. De aceea, consider că trebuie să avem o abordare de 360˚, colaborând eficient în problematica diabetului în ceea ce privește educația, prevenţia, în stabilirea diagnosticului precoce şi într-un tratament eficient, care să conducă la prevenirea riscurilor apariției bolii și la o calitate a vieţii cât mai bună a persoanelor care suferă de această afecțiune.

Protocolul de colaborare dintre SRDNBM și ARPIM, semnat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, reprezintă un angajament pe termen lung asumat de cele două părți în vederea susținerii active a unor acțiuni care urmăresc prevenția, depistarea precoce și managementul integrat al pacienților cu diabet.

Cecilia Radu, Coordonator Grup de lucru Diabet din cadrul ARPIM: Cu toții avem o responsabilitate față de pacienții care suferă de diabet, să contribuim la îmbunătățirea stării de sănătate și calitatea vieții acestora. Protocolul de colaborare cu Societatea Română de Diabet reprezintă un prim pas pentru un parteneriat pe care dorim să-l extindem în următorii ani. Pentru a contribui eficient la creșterea gradului de educare cu privire la diabet și complicațiile afecțiunii, avem nevoie de sprijinul întregii comunități medicale – cardiologi, medici de familie, nutriționiști, pediatri, endocrinologi, medici rezidenți și studenți la medicină, precum și de asociațiile de pacienți și autoritățile responsabile în domeniu.

Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM: În cadrul asociației prioritatea noastră este contribuția la îmbunătățirea calității vieții pacienților și respectarea drepturilor acestora. Cu ajutorul expertizei membrilor, care investesc permanent în cercetare și dezvoltare, continuăm să identificăm soluții la problemele cu care se confruntă pacienții din România.

 

Invitația pentru a adera la această inițiativă rămâne deschisă pentru toți factorii interesați.

  • Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) are ca obiectiv ameliorarea permanentă a calității îngrijirii medicale și a calității vieții persoanelor cu diabet zaharat și/sau cu alte boli de nutriție și metabolism.
  • În cadrul Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a fost format un grup de lucru pe diabet care reunește următoarele companii: AstraZeneca Pharma, Boehringer Ingelheim RCV GmbH &Co KG, Eli Lilly România, Merck România, Merck Sharp & Dohme România, Novo Nordisk Farma, Roche România, Sanofi România și Servier Pharma. Scopul grupului de lucru este de a se implica activ în creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește diabetul și în definirea politicilor de prevenție și management integrat pentru pacienții cu diabet. Grupul de lucru este afiliat proiectelor grupului de lucru Diabet creat la nivelul EFPIA – Federația Europeană a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

 

[1] Studiu Predatorr – Studiul Național privind Prevalența Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezității, Dislipidemiei, Hiperuricemiei și Bolii Cronice de Rinichi, 2013;

[2] Studiu IMAS – Percepții și atitudini legate de prevenirea, diagnosticarea și tratamentul diabetului, noiembrie 2016.

[3] Studiu al companiei Novo Nordisk cu privire la costul complicațiilor cardiovasculare în diabet în mai multe țări, prezentat la Congresul Anual European ISPOR, 2017. Rezultatele arată că în cazul României, aceste costuri se ridică la 581 mil. euro/ an, reprezentând un cost de 586 euro/an/ pacient cu diabet.